De la creion la pixeli 2 - Garbancito de la Mancha
Pentru a realiza acest proiect, studiourile Balet y Blay l-au adus pe ilustratorul Arturo Moreno și i-au dat scenariul lui Julian Pemartin, autorul cărții „Teoría de la Falange”. Garbancito este un băiețel catolic, orfan, care trăiește într-un hambar cu capra lui, Peregrina. Într-o zi, căpcăunul Caravaca îi răpește prietenii și, asemenea cavalerului Don Quixote, Garbancito se avântă cu curaj să-i salveze. Deși filmul este inspirat de frații Fleischer și „Silly Symphonies” a lui Disney, coloana sonoră, compusă de Jacinto Guerrero îi dă un aer tipic spaniol. Filmul a fost foarte apreciat chiar înainte să ajungă în cinematografe, datorită poveștii scrise de cei doi autori. Proiectul primise chiar un buget mai mare decât al unor filme live-action realizate în aceași perioadă. Costurile au fost imediat recuperate prin vânzarea produselor promoționale. Filmat la Barcelona, cu o echipă de profesioniști care învățau pe măsură ce lucrau, filmul a fost trimis la Londra pentru editare. Apoi, rolele de film au mai zburat o dată peste flăcările și carnagiul din Europa, scăpând de bombardamente și, în final, filmul a fost lansat în cinematografe în 1945.
