Colaborare cu Festivalul Național de Teatru
Festivalul Național de Teatru din România este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artelor spectacolului și performative din România, o selecție a celor mai bune spectacole de pe scena românească din anul în curs. Pe lângă reprezentațiile scenice, Festivalul cuprinde un segment dedicat noii dramaturgii românești și internaționale, un program de lecturi dramatizate ale operelor unor autori prezentați pentru prima dată în România în acest format. Institutul Cervantes din București va participa pentru al patrulea an consecutiv la Festivalul Național de Teatru din România, cu două activități: o lectură dramatizată a piesei „Atentado” de Félix Estaire, în cadrul modulului de lecturi dramatizate „Spațiu pentru dramaturgie” și prezentarea cărții „Combates de dramaturgia del Instituto Cervantes”, în colaborare cu editura Fundația „Camil Petrescu-Teatru Azi”.
