AntES que teatro: lecturi dramatizate din teatrul hispanic contemporan
Instituto Cervantes din București își dorește să contribuie la promovarea dramaturgiei contemporane din Spania și din America Latină și să încurajeze punerea în scenă a pieselor de teatru în limba spaniolă. Pe lângă participarea la diverse festivaluri de teatru din țară și colaborarea la antologii de dramaturgie,
organizează o stagiune proprie de lecturi dramatizate, curatoriată de regizorul Bobi Pricop și interpretată de actori și oameni de teatru din generația tânără. Inițiativa urmărește, de asemenea, să integreze Institutul în circuitul teatral al orașului și să creeze o comunitate de pasionați de teatru, un public larg care să se simtă implicat în alegerea pieselor pe care și-ar dori să le vadă montate în România.
