Melancolia lui Don Quijote. Bolile sufletului in Secolul de Aur Spaniol

Este posibila oare o lectura a lui Don Quijote din perspectiva patografica?

Este posibil sa incercam sa patrundem in delirul fundamental al lui Don Quijote (despre cavalerii ratacitori si despre inegalabila frumusete a Dulcineei din Toboso) sau in accesele de stupizenie ale lui Sancho Panza? Cu siguranta ca da. Cea mai corecta forma de a ne apropia astfel de cele doua personaje ar presupune sa ne folosim de ustensilele de care dispuneau medicina si psihiatria in vremea lui Cervantes. Cealalta forma, mai amuzanta, ar  insemna sa intreprindem aceasta lectura folosindu-ne de conceptele pe care aceste medicina si psihiatria le folosesc astazi. Vom trece astfel de la melancolie, la melancolie deliranta, de la idei delirante, la tulburarea deliranta, delir de relatie, sindrom bipolar etc.

Dar daca  Don Quijote a fost un individ perfect sanatos care face jocul propus de creatorul sau, Miguel de Cervantes, ca sa-si poata duce romanul la bun sfarsit si sa ne faca pe noi, cititorii, sa radem, sa tragem invataminte, sa ne bucuram si chiar sa ajungem sa credem in existenta cavalerilor ratacitori? In aceasta ultima ipoteza, patografiile s-ar multiplica, iar medicina si psihiatria vremurilor noastre ar trebui sa ne studieze pe noi toti, cei care, aidoma lui Don Quijote,  citim si credem in romanele cavalaresti.

Ne vor insoti incercarea de a gasi raspunsurile la toate aceste intrebari scriitorul si medicul Slavko Zupcic (Spania) si prof. univ. dr. Octavian Buda, seful catedrei de istoria medicinei UMF “Carol Davila”, Bucuresti  

Traducere simultana disponibila.

• Activitatea are loc cu prilejul celui de-al Centenar de la moartea lui Miguel de Cervantes. #400Cervantes